Konica Minolta Business Solutions România extinde portofoliul soluțiilor de supraveghere și analiză video prin lansarea pe piața locală a unui software pentru monitorizarea pacienților din spitale și centre de îngrijire medicală, MOBOTIX c71 Nurse Assist.
Soluția MOBOTIX c71 Nurse Assist este integrată în camerele panoramice de interior MOBOTIX c71 și poate detecta în timp real pacienții care au nevoie de îngrijire imediată, optimizând volumul de muncă al personalului medical.
Aplicația asigură confidențialitatea persoanelor din saloane. Imaginile sunt menite să detecteze automat incidentele critice, fără ca acestea să fie stocate. În cazul unor situații de urgență, alarmele sunt trimise exclusiv către personalul medical. În plus, aplicația include și un modul de confidențialitate în care imaginea senzorului optic nu este vizibilă.
Modelul MOBOTIX c71 este o cameră discretă și fiabilă pentru supravegherea 24 / 7, având un senzor optic cu rezoluție înaltă și vedere panoramică pentru monitorizarea fără unghiuri moarte a încăperilor spațioase. Datorită iluminării cu infraroșu, sistemul poate detecta acțiuni sau evenimente la nivel de detaliu, chiar și în întuneric complet, în timp ce funcția audio integrată permite comunicarea bidirecțională cu pacientul.